Pentru Ahmat, România a început cu iarna, munca într-un fast-food și o bursă la psihologie

Într-o cameră de recuperare din Sibiu, un tânăr venit din Ciad asistă la ședințe de logopedie pentru copii cu tulburări din spectrul autismului. Îi privește cum învață culorile, cum numără, cum transformă gesturi mici în pași greu câștigați.

Până acum doi ani, Ahmat Oumar Maki nu era student la psihologie. Creștea capre și vaci în Gureda, într-o țară în care deșertul acoperă două treimi din teritoriu, iar distanța până la un spital poate face diferența dintre viață și moarte.

Povestea lui a fost relatată public de Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, pe pagina sa de Facebook. Relatarea a fost preluată și de presa locală, care notează că episodul face parte din seria „Oameni și locuri de poveste” a Consiliului Județean Sibiu.

Ahmat are 26 de ani și studiază Psihologia la Facultatea de Științe Socio-Umane din Sibiu. Face practică la Centrul de zi de recuperare a copilului cu dizabilități „Răzvana”, de pe strada Bastionului, aproape de centrul orașului.

Când este întrebat ce face acolo, răspunde simplu: „Învățăm culorile și să numărăm.”

În spatele acestei fraze stă o distanță greu de măsurat, între două lumi medicale: una în care copilul cu dizabilități ajunge într-un centru de recuperare, și alta în care problemele psihice sunt încă duse, adesea, în fața șamanilor sau a preoților, nu în cabinetul unui specialist.

„În Ciad, oamenii cu probleme psihice sunt duși la șamani sau preot, nu la doctor. Lipsa educației îi face reticenți față de medici. Este o realitate tristă”, spune Ahmat, potrivit relatării publice.

Nu este doar o observație personală. Un articol publicat în 2025 despre sănătatea mintală în Ciad arată că multe familii caută inițial ajutor la vindecători tradiționali, clerici sau rude, înainte de a ajunge la servicii medicale specializate.

Pentru Ahmat, educația a fost ieșirea dintr-un destin care părea deja scris. Tatăl i-a fost ucis în confruntările militare interne din Ciad, iar el și cei șase frați ai săi au fost crescuți de mamă, la mica fermă a familiei. Copiii munceau ca să existe mâncare pe masă.

A fost, spune el, cel mai bun elev din regiune. Ar fi trebuit să primească o bursă la Universitatea Tehnică din N’Djamena, capitala Ciadului. Bursa a ajuns însă la altcineva, chiar la cel mai bun prieten al său.

„A fost o lovitură grea, însă am preferat să nu stric prietenia”, povestește Ahmat.

Au urmat încercări, căutări, opțiuni imposibile: burse în Turcia care acopereau doar o parte din costuri, posibilități în Canada prea scumpe pentru familia sa. Apoi România.

În decembrie 2023, Ahmat a ajuns la Sibiu. A cunoscut iarna. A învățat româna. Nu doar din manuale, ci în spatele tejghelei unui fast-food, de la colegi și clienți.

„Cred că 80% din limba română am învățat-o la muncă, de la colegi și clienți, iar 20% la școală, de la profesori”, spune el.

Privirea lui asupra Sibiului are ceva ce localnicii pot pierde ușor din vedere: apa, pacea, locurile de muncă, spitalele. Pentru el, acestea nu sunt simple elemente de decor urban. Sunt infrastructura unei vieți mai sigure.

„Aveți multă natură, apă din belșug, pace și locuri de muncă. Sunt și multe spitale aici, în Sibiu, cu servicii de bază bune și gratuite”, spune Ahmat.

Apoi pune comparația în forma ei cea mai dură: „În țara mea, femeile mor alături de copiii pe care urmează să-i nască, din cauză că spitalele sunt la mare distanță, iar drumurile sunt aproape impracticabile.”

Datele confirmă dimensiunea tragediei. Potrivit Băncii Mondiale, rata mortalității materne în Ciad era de 748 de decese la 100.000 de nașteri în 2023, mult peste media globală (sursă – OMS).

Când Ahmat vorbește despre spitale, nu vorbește despre clădiri. Vorbește despre drumuri care lipsesc, despre femei care nu ajung la timp la medici, despre copii care se nasc într-o geografie a riscului.

La Sibiu, geografia lui s-a schimbat. În centrul „Răzvana”, vocile copiilor din curte se amestecă, spune relatarea, cu cele ale elevilor de la Colegiul „Octavian Goga”, aflat peste drum. Pentru un student venit dintr-o țară marcată de sărăcie, conflict și acces precar la servicii medicale, această normalitate poate fi ea însăși o formă de miracol discret.

Ahmat vrea să rămână la Sibiu și să devină psiholog clinician.

Nu este doar ambiția unui student străin. Este, în fond, povestea despre ce poate face educația atunci când deschide o ușă acolo unde sistemele, războaiele și sărăcia au închis aproape toate ferestrele.

Din banii pe care îi câștigă, trimite acasă familiei. Știe cât valorează șapte lei în România și cât pot însemna în Africa.

Între Ciad și România există, ironic, același drapel: albastru, galben, roșu. Dar asemănările se opresc repede. Rămâne dorul de familie. Și, în cazul lui Ahmat, o încăpățânare calmă de a-și construi un rost într-un oraș în care copiii învață culorile, iar el învață cum se vindecă, uneori, distanțele dintre lumi.